Papa Francisc a făcut apel în Kazahstan la pace în războiul din Ucraina[2022-09-13]Papa Francisc a sosit marţi, 13 septembrie 2022, în Kazahstan, îndemnând la dialog şi pace în faţa „războiului tragic şi fără sens” al Rusiei în Ucraina. Într-un discurs adresat autorităţilor civile şi diplomaţilor kazahi în capitala Nur-Sultan, Sfântul Părinte a spus că doreşte să se facă „ecoul apelului tuturor celor care strigă pentru pace”. „Am venit aici ca un pelerin al păcii, în căutarea dialogului şi a unităţii. Lumea noastră are nevoie urgentă de pace: trebuie să recupereze armonia”, a spus Papa Francisc de pe scena sălii de concerte Qazaq. „Kazahstanul reprezintă o importantă răscruce geopolitică, astfel că are de jucat un rol fundamental în diminuarea cazurilor de conflict”, a spus el.Războiul Rusiei în Ucraina s-a întrezărit în fundalul călătoriei Papei Francisc în Kazahstan, ţară din Asia Centrală cu majoritate musulmană, situată între Rusia şi China. Kazahstanul şi Rusia au o graniţă comună de aproximativ 7.500 km, iar fosta ţară sovietică a fost considerată istoric drept cel mai mare aliat al Moscovei, după Belarus. De la invazia Rusiei în Ucraina, preşedintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a încercat să echilibreze relaţia ţării cu Moscova cu deschiderea către Occident. Papa Francisc s-a întâlnit cu Tokayev la Palatul prezidenţial din Nur-Sultan, înainte de a se adresa politicienilor şi diplomaţilor din ţară. „Cei care deţin o putere mai mare în lume au o responsabilitate mai mare faţă de ceilalţi, în special faţă de ţările cele mai expuse la tulburări şi conflicte”, a spus Papa Francisc în primul său discurs public din vizita de trei zile în capitala kazahă. „Acum este momentul să încetăm intensificarea rivalităţilor şi consolidarea grupărilor oponente. Avem nevoie de lideri care, la nivel internaţional, să permită popoarelor să crească în înţelegere reciprocă şi dialog… Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de înţelegere, răbdare şi dialog cu toţi. Repet: cu toţi”. În timpul călătoriei sale în Kazahstan, în 13-15 septembrie, Papa va participa la cel de-al şaptelea Congres al Liderilor Religiilor Mondiale şi Tradiţionale, un summit interreligios care are loc o dată la trei ani. Papa a spus în discursul său că „libertatea religioasă reprezintă cel mai bun canal pentru coexistenţa civilă”. Papa Francisc este al doilea Pontif care vizitează Kazahstanul. El a reamintit vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea în ţara din Asia Centrală, în urma atacului terorist de la 11 septembrie 2001, menţionând că Pontiful polonez a numit Kazahstanul „ţara martirilor şi a credincioşilor, ţara deportaţilor şi a eroilor, ţara intelectualilor şi a artiştilor”. „Cum să nu ne amintim în special lagărele de prizonieri şi deportările în masă care au fost martore, în oraşele şi în stepele întinse din aceste regiuni, la asuprirea atâtor oameni?” a spus Papa Francisc. „În acest pământ, străbătut din cele mai vechi timpuri de mari deplasări de popoare, fie ca amintirea suferinţelor şi încercărilor pe care le-aţi îndurat să fie o parte indispensabilă a drumului vostru spre viitor, inspirându-vă să acordaţi prioritate absolută demnităţii umane, demnităţii fiecărui om şi a fiecărui grup etnic, social şi religios”, a mai spus el. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 481, Ultimul acces: 2026-10-04 19:38:35
|
Timp total: 0.04s...
[]:1